Transport gratuit la comenzi de peste 950 lei

userBine ai venit, Login | Fă-ți cont

Tel: 0269-202.133 Mobil: 0752-043 230

mailEmail: OFFICE | VÂNZĂRI

meniu
cart0

Detectoare de metal

Filtre

Detectoarele de metale sunt dispozitive electronice ce au rolul de a detecta şi semnaliza obiectele metalice aflate îngropate, pe baza modificării într-un sens sau în altul a inducţiei unei bobine.

În prezent se folosesc în diverse domenii cum ar fi:

  • Militar - pentru descoperirea minelor şi proiectilelor neexplodate
  • Securitate – control personal în scopul de a detecta diverse arme sau obiecte metalice ascunse (în aeroporturi, instituţii etc)
  • Industrie - detectarea obiectelor metalice în diverse locaţii: în construcţii şi la exploatările petroliere offshore pentru detectarea eventualelor conducte îngropate. Se pot folosi de asemenea pentru a detecta prezenţa accidentală a obiectelor metalice pe o bandă transportoare.
  • Arheologie - descoperirea obiectelor metalice în diverse situri arheologice.
  • Hobby – folosite de persoanele pasionate de comori ascunse, legende etc. Este utilizat de către scafandri pentru căutarea de tezaure subacvatice sau în arheologia subacvatică. La nivel mondial există o importantă comunitate organizată în cluburi şi asociaţii de profil.

Din punct de vedere al principiului de funcţionare, detectoarele de metale se împart în trei categorii:

  • Very Low Frequency (VLF)

Aceste detectoare folosesc 2 bobine concentrice. Bobina exterioară (bobina de transmisie) are rolul de a genera un câmp electromagnetic care în momentul în care detectează un obiect magnetic îl încarcă, iar acesta generează la rândul său un câmp electromagnetic de intensitate slabă ce este în antifază cu câmpul generat de bobina exterioară (când câmpul generat de bobină este minim, câmpul generat de obiect este maxim şi invers). Acest câmp electromagnetic este detectat de bobina interioară (bobina de recepţie).

Avantajele detectoarelor VLF sunt:

  • detecţie foarte bună a obiectelor de mici dimensiuni
  • posibilitatea de face discriminare reală pe diverse tipuri de metale
  • consum redus de energie
  • preţ de achiziţie accesibil

 

  • Pulse Induction (PI)

Acestea folosesc pentru detectare o bobină (single pulse technology) sau două bobine concentrice (double pulse technology). Bobina de căutare generează un câmp electromagnetic ce încarcă obiectul metalic, acesta la rândul său generând propriul câmp electromagnetic ce face cuplu cu câmpul iniţial. Acest cuplu este analizat în pauza dintre două impulsuri de către detector.

Avantajele detectoarelor ce folosesc principiu PI:

 

  • detecţie foarte mare în adâncime (până la 5 m)
  • imunitate la mineralizarea solului
  • stabilitate în funcţionare

 

  • Beat Frequency Oscillator (BFO)

Acest detector se bazează pe o bobină de detecţie ce oscilează sincron cu aceeaşi frecvenţă cu un oscilator de precizie aflat în interiorul detectorului. În momentul în care un obiect metalic se află în raza de acţiune a bobinei de căutare, schimbă frecvenţa de căutare, realizând astfel un dezechilibru între cele două oscilatoare.

Avantajele detectoarelor ce folosesc principiu BFO:

 

  • uşurinţă în realizare (poate fi construit de amatori)
  • consum redus

fii primul care află ofertele noastre