În domeniul telecomunicaţiilor, procesării semnalelor, sau mai general în electricitate şi electronică, un semnal este orice cantitate care variază în timp sau spaţiu.
În lumea fizică, orice cantitate măsurabilă în timp sau spaţiu poate fi luată drept semnal. Într-o societate complexă, orice set de informaţii umane sau date de calculator pot fi de asemenea considerate semnale. Astfel de informaţii sau date, precum pixelii ecranului, cerneala de pe hârtie, sau simple cuvinte care ne trec prin cap, trebuie ca toate să facă parte dintr-un sistem fizic existent, organic sau anorganic.

În ciuda complexităţii unor astfel de sisteme, intrările şi ieşirile din sistem pot fi adesea reprezentate ca nişte simple cantităţi măsurabile în timp sau spaţiu. În a doua jumătate a secolului 20, domeniul electricităţii a fost împărţit în mai multe discipline, specializate pe de o parte în proiectarea şi analiza semnalelor fizice şi ale sistemelor, iar pe de altă parte în comportamentul funcţional şi structura conceptuală a complexului uman şi al sistemelor în general. Aceste discipline inginereşti au condus la proiectarea, studiul şi implementarea sistemelor care au avantajul că semnalele sunt considerate simple cantităţi care facilitează transmiterea, stocarea şi manipularea informaţiilor.
În teoria informaţiei, un semnal este un mesaj codificat, adică, secvenţa din starea comunicaţiei care codează un mesaj.

În contextul procesării semnalelor, fluxul datelor binare arbitrare nu sunt considerate semnale, ci doar semnalele analogice sau digitale care sunt reprezentări ale cantităţilor fizice analoage.

Într-un sistem de comunicaţie, un emitor codează un mesaj într-un semnal care este transmis unui receptor prin canalul de comunicaţie. De exemplu, când vorbim la telefon, sunetele sunt convertite în semnale electrice, care sunt transmise spre receptor prin fire, iar receptorul le reconverteşte în sunete.

În reţeaua de telefonie, un semnal se referă mai de grabă la numărul de telefon sau altă informaţie digitală de control decât la semnalul prin voce.

Semnalele pot fi clasificate în mai multe feluri. Cel mai uzual mod de clasificare este cel dintre spaţiile discrete şi cele continue peste care sunt definite funcţiile, de exemplu, domeniile discrete sau continue ale timpului. Semnalele discrete în timp sunt adesea numite în alte domenii serii de timp. Semnalele continue în timp sunt considerate semnale continue chiar dacă funcţia semnalului nu este continuă; un exemplu fiind acela al semnalelor undelor pătratice.

O a doua deosebire importantă este cea dintre valorile discrete şi cele continue. Semnalele digitale sunt câteodată definite ca secvenţă de valori discrete ale cantităţilor, care pot fi sau nu derivate din procesele fizice de valori continue. În alt context, cel al sistemelor digitale, semnalele digitale sunt definite ca unde continue în timp, reprezentate prin fluxul biţilor informaţionali. În primul caz, un semnal care este generat prin metoda de medie a modulaţiei digitate este considerat drept convertor dintr-un semnal analogic, în timp ce al doilea caz este considerat ca un semnal digital.